Poate ți s-a întâmplat să te afli în postura de a urma drumul tău, conturat de tine. Poate ai pășit pe drumul predefinit, dat de familia în care ai crescut. Probabil ai observat anumite emoții sau comportamente pe care le ai, deși parcă nu îți aparțin. Cu toate astea, te gândești dacă are rost să îți creezi propria cale sau este deja totul predestinat. eu sau strămoșii mei
Cred ca răspunsul se poate găsi prin abordarea transgenerațională. A fi împreună și a satisface nevoia de individualitate a fiecărui membru al familiei poate conduce la creșterea adaptabilității și la crearea de tipare funcționale.
Trecutul este viu, oricât am vrea să ne gândim la existența noastră doar din momentul în care am venit pe lume. Bagajul nostru provine și din generațiile anterioare, astfel că familia noastră vine cu noi oriunde. Și totuși ce putem să facem astfel încât să ne creăm individualitatea? Cum putem fi unici în modul nostru, nu în modul pe care îl preluăm conștient sau nu din mediul familial?
Anumite concepte, instrucțiuni de viață, tipare sunt cimentate în mintea noastră încă din primele clipe ale vieții. Astfel, experiențele anterioare își exercită influența asupra noastră. Tu ce emoții simți că ai preluat din membrii familiei cu care ai crescut? (și aici întrebarea poate să meargă până la încă câteva generații în urmă) Ce tipare comportamentale sau de gândire simți că seamănă cu cele ale familiei tale sau sunt opuse? eu sau strămoșii mei
În momentul în care ajungem la o sortare conștientă a bagajului trecutului, vom putea realiza diferențierea sinelui.
Prin diferențierea sinelui mă refer la capacitatea noastră de a face față situațiilor stresante într-un mod funcțional. Pentru asta, e necesar să avem curiozitatea să ne întrebăm de unde vin emoțiile, gândurile și ce alegem conștient să facem cu ele.
Te poți întreba dacă îți modifici emoțiile proprii în funcție de emoțiile membrilor familiei? De exemplu, dacă tu te simți fericit, dar mama ta este furioasă și are o problemă, vei prelua emoția ei, te vei simți vinovat că tu simți bucurie sau încerci să o asculți și să vezi cum o poți ajuta, păstrându-ți autonomia emoției?
În primul rând, vei învăța că trebuie să îți reglezi emoțiile după ceilalți și că trebuie să îți schimbi emoțiile. În funcție de răspunsul tău, îți vei putea da seama de nivelul de dependență emoțională față de emoțiile din sistemul familial. Un alt indicator al diferențierii este gradul în care reușești să îți asumi decizii diferite, chiar și când acestea nu sunt împărtășite de membrii familiei. Trebuie să vindecăm ceea ce am asimilat inconștient de la generațiile anterioare. Astfel, vom putea să facem alegeri bazate pe propria persoană. eu sau strămoșii mei
În multe cazuri, este mult mai posibil să se moștenească tipare disfuncționale și traume transgeneraționale. Ele pot fi oprite doar de noi pentru a nu le transmite mai departe.
Tu cât de dispus ești să reevaluezi situația ta pentru a vedea ce ai preluat din trecut? Ce vrei să lași în urmă?
Publicat si in Jurnalul Milenial, aici.