Redescoperă-ți pacea interioară, sunt alături de tine!
Te simți prins în aceeasi bucla de vechi tipare și blocaje emoționale? Te invit sa rescrii povestea ta si să trăiești cu liniște, sens si armonie. Te astept să începem această călătorie de autocunoaștere și reconectare cu sinele tău!
Căutările mele au început devreme
Nu m-am întrebat doar cine, ci cine sunt eu în raport cu lumea. M-a preocupat mereu ideea identității, cum se formează, cum se pierde, cum se reconstruiește. Observam cât de ușor ne adaptăm până la punctul în care nu mai știm ce este autentic și ce este doar un rol învățat.
Mă fascinau mecanismele din spatele reacțiilor: de ce spunem „da” când vrem să spunem „nu”, de ce rămânem în contexte care ne epuizează, de ce uneori ne simțim străini de propriile alegeri.
Această curiozitate a devenit direcția mea.
La început însă, drumul meu a trecut și printr-o altă direcție. Am ales domeniul IT și am lucrat o perioadă într-un mediu corporatist. A fost o etapă valoroasă, care m-a învățat disciplină, structură și responsabilitate, dar în același timp mi-a arătat tot mai clar că ceea ce mă atrage cu adevărat este înțelegerea oamenilor și a proceselor lor interioare, nu urmarea unor proceduri exterioare.
A fost o experiență din care am învățat mult despre mine și despre ceea ce îmi doresc cu adevărat. Iar la un moment dat a devenit evident că drumul meu merge în altă direcție – una mai aproape de întrebările care m-au preocupat dintotdeauna.
Am ales să studiez psihologia pentru a înțelege tiparele și dinamica universului interior. Formarea în psihoterapie sistemică de familie și cuplu m-a ajutat să văd omul ca parte dintr-un sistem, dar și ca individ aflat într-un proces continuu de diferențiere. Am continuat cu psihologie clinică și consiliere de dezvoltare personală, integrând pe parcurs peste 12 abordări psihoterapeutice care îmi permit astăzi să lucrez flexibil și adaptat fiecărei persoane.
Însă dincolo de formări, a existat un proces personal profund.
Am înțeles că identitatea nu este ceva fix, ci un proces viu. Că uneori ne pierdem pentru că am învățat să supraviețuim adaptându-ne și că regăsirea de sine presupune claritate, asumare și curaj.
În propriul meu proces, există etape de introspecție profundă, de confruntare cu părți din mine pe care le-am evitat, dar și momente de reconectare autentică. Am descoperit că dincolo de mecanisme, dincolo de tipare și explicații raționale, există un spațiu interior mai liniștit, un loc al prezenței și iubirii.
Un loc în care nu mai este nevoie să demonstrezi, să te adaptezi sau să te conformezi.
Un loc în care poți rămâne cu tine.
Pentru mine, această dimensiune înseamnă conexiune, iubire, lumină ca formă de conștiență, nu ca negare a umbrelor.
Am învățat că nu ne transformăm evitând întunericul, ci aducând claritate în el.
Această înțelegere îmi influențează practica. Procesul terapeutic nu este doar despre analiză și restructurare cognitivă, ci și despre reconectare, despre a simți din nou că ești întreg, chiar și cu vulnerabilitățile tale.
Căutarea mea continuă. Iar din această căutare, te însoțesc în propria ta regăsire.
Povestea ta – Poate te regăsești și tu aici
Poate și tu funcționezi bine în exterior, dar în interior există o neliniște greu de definit.
Poate ai reușit multe, dar nu te mai simți conectat cu tine.
Poate te-ai adaptat atât de mult încât nu mai știi ce îți aparține cu adevărat și ce ai învățat să fii pentru ceilalți.
Poate te simți prins într-un tipar care pare familiar, dar care nu mai aduce bucurie sau sens.
Poate îți dorești să te înțelegi mai profund, să îți cunoști resursele interioare și să îți redescoperi autenticitatea.
Poate ai nevoie de spațiul în care să te asculți fără judecată, să explorezi cine ești cu adevărat și ce îți dorești de la viață.
Această poveste este despre tine, despre redescoperirea propriei tale căi, despre liniștea și claritatea pe care le meriți.
Aici începe drumul tău spre mai multă conexiune, iubire și autenticitate.
Te invit să rescriem această poveste împreună!
Întâlnirea poveștilor – Spațiul tău de transformare
Aici, povestea ta se întâlnește cu a mea.
Aici, neliniștea ta găsește ascultare, curiozitate și siguranță.
Eu sunt alături de tine ca și ghid care te susține să te întorci către tine, să descoperi lumina și resursele interioare pe care le porți, chiar și atunci când simți că le-ai pierdut.
În acest spațiu poți să te oprești, să respiri, să simți și să te vezi cu adevărat.
Aici iubirea prinde contur, înțelegerea interioară se luminează, iar transformarea devine posibilă prin prezență, claritate și conștientizare.
Este locul unde poți începe să îți scrii propria poveste, autentică și eliberată de tipare, ghidat de cineva care a parcurs drumul către sinele său și care te va însoți cu respect, grijă și încredere.
Relația terapeutică reprezintă un spațiu sigur în care împreună explorăm straturile profunde ale ființei tale. Aici, vei găsi un mediu lipsit de judecată, un spațiu de înțelegere și acceptare necondiționată.
În această relație, emoțiile tale, indiferent cât de complexe sau dificile, sunt binevenite și respectate.
Fiecare ședință este plină de compasiune și susținere, cu scopul de a crea un cadru în care să te poți exprima liber, să explorezi și să te descoperi într-un mod autentic.
Împreună, vom construi un drum de autocunoaștere și transformare, unde vei experimenta încredere, confort și evoluție personală.
Te invit să începem această călătorie împreună, să descoperim resursele tale interioare.
Acesta este începutul către o viață trăită cu autenticitate și iubire.
Îți ofer ghidajul pentru ca tu să devii co-creatorul vieții tale.
Vino sa afli soluția!
Ce găsești aici ✅
- Un mediu lipsit de judecată, unde poți fi tu însuți
- Emoțiile tale sunt respectate și ascultate cu atenție
- Ședințe pline de compasiune și ghidaj autentic
- Încredere, confort și evoluție personală
- Spațiu pentru claritate, iubire de sine și transformare reală
- Posibilitatea de a explora cine ești cu adevărat, dincolo de tipare
Ce nu găsești aici ❌
- Judecată sau presiune să fii „perfect”
- Soluții rapide sau „rețete universale” care nu te respectă pe tine
- Compararea ta cu alții sau evaluări exterioare
- Forțarea transformării – schimbarea vine din conștientizare și prezență
Întrebări frecvente în cadrul ședințelor
Fiecare persoană simte anxietatea diferit, iar în ședințe explorăm cauzele și declanșatorii ei specifici pentru tine. Lucrăm cu tehnici de relaxare, conștientizare și reorganizare a gândurilor, astfel încât să dobândești mai mult control și liniște interioară.
Emoțiile intense sunt mesaje ale interiorului tău. În cadrul ședințelor, te ghidez să le înțelegi, să le accepți și să le folosești ca resurse pentru creștere personală, astfel încât să nu te mai copleșească.
Deseori simțim că ceilalți nu ne văd sau nu ne aud cu adevărat. În terapie găsești un spațiu sigur și empatic, unde vocea ta contează. Împreună putem înțelege de ce se întâmplă asta și cum să creezi relații mai autentice.
Singurătatea nu înseamnă doar lipsa altor persoane, ci și lipsa conexiunii cu tine însuți. În ședințe vei învăța să te reconectezi cu tine, cu nevoile și dorințele tale, iar acest lucru atrage relații mai autentice și pline de sens.
Relațiile sunt oglinda noastră. În terapie lucrăm atât pe înțelegerea propriei tale povești și nevoi, cât și pe comunicarea și dinamica cu partenerul, pentru a construi relații mai sănătoase și echilibrate.
Identificarea tiparelor și a limitelor personale este primul pas. Te ghidez să iei decizii conștiente, să te protejezi emoțional și să creezi un plan realist pentru a te elibera din relațiile care nu îți aduc bine.
În ședințe explorăm prioritățile, convingerile și strategiile tale de organizare, astfel încât să găsești un echilibru între responsabilități și timp pentru tine, fără vinovăție sau presiune inutilă.
Încrederea se construiește prin înțelegerea propriilor valori, resurse și limite. Prin exerciții, reflecții și ghidaj, vei învăța să te asculți și să te respecți, iar acest lucru întărește stima de sine autentică.
Conflictul poate fi o oportunitate de înțelegere și creștere. În ședințe lucrăm pe comunicare asertivă, claritate emoțională și identificarea propriilor limite, astfel încât relațiile tale să devină mai sănătoase.
Este perfect normal să te simți pierdut uneori. În terapie explorăm pas cu pas gândurile și emoțiile tale, te susțin să te conectezi cu tine și să descoperi ce contează cu adevărat pentru tine.
Studii
LICENŢĂ: Facultatea de Matematică şi Informatică, Secţia Informatică-Engleză
2019 – 2021 Cluj-Napoca, România
DISERTAŢIE: Facultatea de Matematică şi Informatică, specializarea Baze de Date
2020-2021
CERTIFICAT ACREDITAT DE CONSILIER DE DEZVOLTARE PERSONALĂ Pro Succes Training SRL
2019 – 2022 Cluj-Napoca, România
LICENŢĂ: Facultatea de Psihologie și Ştiinţe ale Educaţiei
2022 – 2025, România
Psihoterapeut ȋn formare: FORMARE ȊN PSIHOTERAPIA SISTEMICĂ DE FAMILIE ŞI DE CUPLU Gamma Institute
2023 – România
CONSILIER SISTEMIC ReGeneration Academy by Anca Maftei
PSIHOLOG CLINICIAN: Atestat liberă practică
RUP 31877 Covaci Bianca-Laura Cabinet individual de Psihologie
2024 - 2025, România
CONSILIER PARENTAL - Parenting Masterclass
Licentiere in utilizarea instrumentului de evaluare clinica CAS++ acreditat de Colegiul Psihologilor din România
PSIHOTERAPEUT SISTEMIC DE FAMILIE SI DE CUPLU: Atestat liberă practică
2024-2025
COACH SPIRITUAL: Master Your Energy
2025-2026
COACH SISTEMIC SI SPIRITUAL: Become a Creator
Workshop-uri şi cursuri
Power of Habit by Raluca Culda: https://ralucaculda.com/
Regresie hipnotică: Seminarul practic organizat de Asociaţia Română de Hipnoză
Retreat Aprinde Focul Vocaţiei - Ovidiu Oltean&Raluca Moisi
Workshop-uri de constelaţii familiale ReGeneration - Anca Maftei
Curs de Creaţie Conştientă
Cursuri de pe platforma Upriserz: Lorand Soares Szasz, https://upriserz.ro/
+alte Workshop-uri de dezvoltare personală, autocunoaştere, conectare cu sinele şi copilul interior

