CARTE. „Soluția coliniarității. Contrapunct” de Bianca Nemeș
(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)
Bianca m-a abordat pe Instagram și m-a întrebat dacă aș fi dispus să primesc cartea ei de debut, pentru a o citi și a scrie despre ea. Mă bucur că am descoperit astfel o tânără autoare talentată, plină de profunzime, cu o maturitate spirituală ieșită din comun.
Să ne înțelegem de la început: nu este o carte obișnuită de dezvoltare personală. De fapt, nici nu sunt sigur că este un volum despre dezvoltare personală, ci mai curând un manual de spiritualitate și autodescoperire.
Ne naştem liberi, fericiți. Bebeluşii râd, plâng, prețuiesc momentul, fiind asaltați de o vastă dimensiune de stimuli care generează afecte puternice, oferă iubire necondiționat iar abundenţa informațională este apogeică. Omul învață să eticheteze ceea ce este în jurul său după normele familiale şi ale societății, păşind involuntar dintr o sferă a autenticității într-una de masă, în care învață să gândească asemeni celorlalți, să îşi formeze convingeri despre ce este bine, ce este rău.
În „Soluția coliniarității. Contrapunct”, Bianca Nemeș te abordează direct și încearcă, alături de tine, să găsească răspunsuri referitoare, printre altele, la identitate, viață, destin, iubire.
Calea iubirii este un echilibru al polurilor opuse, o tensiune creativă a incertitudinilor, o punte dificilă între acțiuni susceptibile. Caută iubirea ce se află în sufletul tău pătat de ură, invidie, frustrare şi inspiră doar bunătatea ce eşti. În esență toți suntem bunătate şi iubire, doar împrejurările şi interpretarea lor, dogmele impuse ne transformă în revers.
Autoarea este absolventă a Facultății de Matematică și Informatică și studentă la Facultatea de Psihologie. Așa că nu fi surprins de limbajul extrem de elevat și nuanțat sau de părțile în care ți se va părea că exactitatea matematică se poate aplica cu succes afirmațiilor referitoare la ființă, persoană, viață și aspecte ale omului în general.
La Bianca, latura analitică se împletește cu cea artistică. În acest volum, vei găsi afirmații puternice, dar și mici sfaturi despre identitate și autodescoperire.
Când două linii se intersectează, e clar, au un punct comun, tu l-ai găsit? Ai găsit ce ai în comun cu tine însuți?
Te întâlneşti des cu tine sau umbli mereu paralel fără să te uiți că în oglindă e altcineva care vrea să te cunoască și să ajungeți la un tot? Pentru a atinge coliniaritatea sau contrapunctul trebuie să privim din exterior ceea ce ni se întâmplă, să aplicăm o falsă dedublare a eului pentru a putea privi în mod obiectiv, dar omnipotent viața.
Într-un interviu, Bianca a spus că această carte oferă o soluție pentru persoanele „aflate în dileme existențiale, de-a lungul vieții” și are ca scop încurajarea oamenilor de a se descoperi, de a se crea după valori și după particularitățile individuale ale fiecăruia. Într-o altă conversație, autoarea a explicat că volumul „înfățișează metafora de a fi, oferind o soluție, soluția cititorului de a exista, cu scopul de a se reîntregi ca persoană și a ajunge la potențialul maxim”.
Cartea te va face să călătorești spre interiorul tău și să te autoanalizezi. Vei descoperi că, deși indivizii sunt diferiți, uneori putem apela la aceleași resorturi pentru a găsi noi valențe în ființa noastră.
Este un volum de numai 110 pagini, scris în stil staccato, care poate fi consultat secvențial. Cuprinsul te poate duce direct la părțile la care consideri că ai nevoie de ajutor. Iată câteva „capitole”:
- Simplitate și haos
- Pasaj senzorial
- Acceptare
- Recognoscibile trăiri
- Contur
Momentele în care ne simțim sleiți de viață, putere, capacitate sunt cele ce ne ajută să ne ridicăm, deoarece ne dorim mai mult. Avem posibilitatea de a continua să ne simţim mizerabil şi să ne ignorăm potențialul creator sau să ne punem întrebări pentru a înțelege starea curentă, însă deseori rămânem la acelaşi stadiu sau putem alege ca pasărea Phoenix så renaştem din incertitudine şi să devenim. Så ne acceptăm starea, cognitiile şi preconcepțiile dăunătoare şi să începem să cream. Sa creăm o nouă perspectivă rațională din nevoie sau să creștem prin artă, creația însăși, care ne va lumina drumul şi alegerile ulterioare.
Această carte te invită la meditaţie și la explorare lăuntrică. Este una dintre acele cărți care ar trebui mai curând citită decât povestită de către altcineva. Este un volum personal, în care Bianca își pune o mare parte din sufletul, credințele și cunoștințele sale, dar și un mic caiet practic de exerciții spirituale, pe care-l poți folosi în propriile scopuri, în acord cu personalitatea ta.
„Soluția coliniarității. Contrapunct” de Bianca Nemeș, 2020, Editura Risoprint, 110 pp.
Publicat si in Cyberculture, aici.


